Răcoritoare. Culori. Alcool. Lichide. Viteză.

Dacă ai fost vreodată la noi, sigur ai observat vitrina noastră cu sticluțe, mari și mici, colorate. Care mai au și etichete. Dacă te-ai întrebat ce sunt, super simplu, limonade, sucuri, fresh-uri presate la rece și cocktailuri.

Dacă te-ai întrebat vreodată de unde le luăm, nouă ne place să glumim când suntem întrebați: Din China. Însă este doar o glumă, nu le luăm din China. Toate sunt făcute de noi în fiecare dimineață. Câteodată și după masa, când avem timp.

limonade

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce facem așa: nu ne place să pierdem timp deloc. Mai bine venim mai de dimineață, le facem toate, le îmbuteliem, le ținem la rece în vitrina noastră. Seara aruncăm ce rămâne, în caz că rămâne.

Însă fă doar un exercițiu de imaginație:

Bună ziua, vreau și eu un fresh de mandarine, clementine, portocale și ananas. Și într-o secundă ai fresh-ul în mână. Câteodată în mai puțin de o secundă. Comandat, plătit, livrat. O secundă. 

ananas fresh

Fă celălalt exercițiu de imaginație, în care te așezi, vine ospătarul cu meniul, îl deschizi, te uiți, vezi fresh-ul, faci semn la ospătar că te-ai hotărât, îți face semn că vine imediat, până la urmă vine, îți ia comanda, o scrie, o dă mai departe la barman, ia barmanul mandarina, clementina, portocala și ananasul și le spală, le curăță, le pune în aparat, le stoarce, își dă seama că nu mai are clementină, transmite la ospătar, ospătarul vine la tine și îți zice, îmi pare rău nu mai am clementine, tu zici, bine fă-l fără clementine, ospătarul transmite la barman și zice, e ok fără clementine, barmanul începe să stoarcă fructele, e pune îm pahar, pune paharul pe tejgheaua barului, ospătarul vede comanda, o duce. Apoi tu îți savurezi fresh-ul, îl termini, te întrebi la un moment dat de ce nu mai vine ospătarul la masă, îl vezi, îi faci semn să îți aducă nota, merge la casă, îți aduce nota și o lasă pe masă. Tu ei nota, pui 50 de lei acolo, și aștepți. Ospătarul nu vine să ia nota și să îți aducă restul. Îi faci semn să vină, vine, ea nota, o duce la bar, îți pregătește restul, îl pune în cartotecă, ți-l aduce și ți-l lasă pe masă. Tu îl ei, te îmbraci, saluți și pleci. Și te întrebi, cum Dumnezeu a trecut o oră și 20 de minute?

turmeric limonade

Și asta când nu a fost multă lume în local.

Cel puțin asta s-a întâmplat într-o dimineață când schițam proiectul dot și ne-am văzut mai mulți oameni să discutăm anumite aspecte. Am zis, guys, nu trebuie să se întâmple niciodată asta. Cum facem? 

Și am decis că merită mult mai mult efortul să venim cu ceva timp înainte să deschidem, să le spălăm, să le stoarcem, să le fierbem, să le infuzăm, să le îmbuteliem, să le păstrăm în vitrina noastră. Am făcut și niște etichete pentru sticluțele noastre să le și putem indentifica mai repede. Cu strategia asta, ne-am dat seama că putem să începem să lucrăm și la lucruri mai complexe, cu multe ingrediente, reducții, cocktailuri, fermentări. Ca atunci când vi la noi și ceri un cocktail cu țuică, iasomie, mușetel, miere, cuișoare și bere de ghimbir, să îl ai într-o secundă în mână. Vă mai zicem un secret, cum le facem în cantități mari, fix ca o ciorbă, tot timpul lichidul din sticluță va fi la fel. Nu există șansa ca un barman fiind obosit să uite să pună un ingredient. Odată fixată rețeta pentru 20 de porții, nu ai cum să omiți un lucru care e pe fișa tehnică a preparatului.

3cocktails.jpeg

Pentru noi așa e mai comod, așa e mai la îndemână, așa e mai profesionist, așa e mai rapid. Și ne-am și dat seama că ne trezim și cu o grămadă de timp pentru noi. Timp cu care ne-am decis ce să facem: să ne gândim cum să facem mai bine, cum să facem ca ceva cu ghimbir să fie mai gustos, pe scurt, să tot inovăm

Pe scurt acum, dar mai pe lung într-un viitor articol, printre chestiile din vitrina noastră vei găsi:

Cola de casă, Ginger Beer de Casă, Jamaica.

Fresh-uri din fructe de sezon, presate la rece.

Limonade: mango&turmenic, mere&condimente de iarnă, shurb de piersici, lime și malț, cocos și coriandru, coacăze, cimbru și ceai verde, limonadă cu cold brew, cardamon și încă 7 ingrediente.

Cocktail-uri. 

lemonade footer